Clubul de la Roma
 

Cind aud "Clubul de la Roma" mi se face pielea de gaina instantaneu.

"In ultima suta de ani viata pe pamânt a fost dominata de crestere.
Cresterea populatiei, a productiei, a venitului, a capitalului, a gunoiului si a poluarii.
Aceasta crestere se va oprii, e evident, intrebarea e prin ce mijloace?
Voluntar, prin grija guvernelor si bunavointa oamenilor, sau printr-un proces natural
ceea ce inseamna colaps, declin si in final dezastru?" Jay Forrester, Clubul de la Roma.
 

Sa o luam altfel. Incercati sa strabateti Bucurestiul la ore de vârf prin centru. Faceti acest exercitiu in minte. Incercati sa va aduceti aminte cum era in 1995-1996 sau chiar in 1985.    

     In 2004, in primul trimestru, APIA a anuntat ca in România s-au vândut cu 50% la suta mai multe masini ca in primul trimestru al 2003, iar in 2003 cu 30% mai multe masini decât in 2002. Intrebare simpla: In cât timp, data fiind rata actuala de crestere, centrul Bucurestiului va devenii impracticabil la ore de vârf cu masina? Resursele sunt limitate, e clar ca nimeni nu va darâma cladiri in centru ca sa construiasca strazi mai late. Raspunsul: probabil 2, maxim 4 ani. Si acum intrebarile adevarate:

Câti din cei ce au facut rost de bani ca sa-si cumpere masina ar renunta daca le prezentati situatia aceasta?
Câti din ei ar renunta daca benzina s-ar face mâine 50.000 -60.000 lei/litru?
Niciunul? Curios, nu credeti? Ce ti-e si cu natura umana.

 

In 1972 un raport al unui club misterios de care nu auzise nimeni a fost publicat si a socat lumea. Raportul vorbea de colapsul spre care se indreapta civilizatia si nu era scris de membrii vreunei secte ci de niste oameni de stiinta foarte cunoscuti si apreciati ce isi bazau afirmatiile pe analizele facute cu noua, pe atunci, unealta moderna, computerul. Nu era vorba de un grup de cercetatori dintr-un domeniu restrâns ci de un grup de oamenii din domenii stiintifice diferite, unii cu premiul Nobel in buzunar.

"Limitele Cresterii" era numele raportului si pe lânga soc a provocat o unda de oroare in toata lumea. Cu putin timp inainte de prima criza petroliera (1973) raportul aducea mesajul ca lumea se indreapta spre dezastru din cauza cresterii necontrolate a populatiei, expansiunii industriale, declinului de resurse naturale, distrugerii planetei si in final lipsei mâncarii.

"Limitele Cresterii" se baza pe un model, o simulare, un program, o reprezentare matematica a variabilelor principale din lume si a interactiunilor lor dinamice, reprezentare cunoscuta ca modelul WORLD III. Principala caracteristica a acestor interactiuni erau raspunsurile de tip feedback care aratau ca o interventie intr-o parte a sistemului are efecte neasteptate in alta parte a sistemului.

Formele de declin prezise in diverse scenarii simulate in acest model incep sa apara in prima parte a secolului 21 (2025-2030) pe masura ce populatia se apropie de 10 miliarde, hrana pe cap de locuitor scade la aprope 15-25% din nivelul anului 1970, poluarea creste de zece ori si cele mai importante resurse naturale ca petrolul si gazul natural, intra in declin. Din cauza caracterului exponential al cresterii consumului si al cresterii extractiei de materii prime, masuri organizatorice chiar severe sunt de mica importanta. De exemplu un program guvernamental "mondial" de conservare a energiei pâna la 50% (!!!!!!!!!!!) in 20 de ani pe fundalul unei cresteri de doar 2 % a consumului intârzie data finala a declinului cu doar 3 ani.

"Limitele Cresterii" a devenit subiect de controverse aprinse si Clubul de la Roma a câstigat reputatia de miscare a pesimistilor neo-Maltusieni. http://en.wikipedia.org/wiki/Malthusian_catastrophe   (1798)

Aproape imediat dupa 1972 toate marile puterii ale lumii au fondat institute pentru studiul energiei prin metoda "sistemelor aplicate", modelul WORLD III,  studii care sa contrazica Clubul de la Roma. Cu toate ca mii de cercetatori au facut eforturi pentru a dovedii ca programul original WORLD III nu poate de fapt prezice viitorul, si ca bazele originale de calcul sunt gresite, raportul s-a dovedit inatacabil. In primul rând pentru ca programul nu a fost conceput ca sa "prezica" viitorul ci pentru a putea privii mai bine "din interior". Din interiorul civilizatiei. Cum se spune, "da-te un pas inapoi si uita-te la imaginea de ansamblu". Asa au descoperit ca imaginea e gresita. Pâna acum nimeni nu a reusit sa gaseasca erori importante in baza originala de calcul si in ipotezele de la care s-a pornit. De fapt cei mai inveterati atacatori ai "Dinamicile Sistemelor" au fost chiar autorii ("Systems Dynamics concepts" dezvoltat de Jay Forrester la MIT) care au trebuit sa verifice de mii de ori teoria inainte de a o expune. Diferenta consta in faptul ca oamenii care au conceput studiul incercau sa inteleaga procesele complexe care functioneza in lumea reala, pe când criticile aduse lor, economice, incercau sa perpetueze mitologia cresterii nelimitate, bazata pe valori umane, dintr-o lume bazata pe bani si piete de consum. 

Din 1972 nenumarate studii si carti publicate confirma mesajul original al "Limitelor" dar negarea mondiala a limitelor cresterii este mai puternica decât munca stiintifica. De fapt vorbim de o negare politica pentru ca e usor sa ignori avertismentele când mandatul e de doar 4 ani si alesul trebuie sa dovedeasca ca poate "rezolva" problemele. Intre timp semnele care confirma teoria limitelor s-au inmultit si mai nou au aparut semne ca limitele au fost depasite cu mult mai devreme decât in raportul original, ca lumea se afla intr-o stare de declin de câtiva ani. Vezi "For the Common Good" (1989 Daly and Cobb ) Cu toate ca previziunile initiale discutau fortarea limitelor de o populatie de 10 miliarde in anii 2050-2060 iata ca in 2005 cu o populatie de 6,5 miliarde, pamântul da semne de oboseala.

De fapt comunitatea internationala nu stie ce sa faca cu aceasta realitate. Discutiile in forumurile internationale unde necesitatea cresterii este o prioritate permaneta duc inevitabil la iesiri emotionale, si pe toate agendele organizatiilor mondiale scrie "crestere" in sensul strict al cuvântului, pentru ca exista credinta de nestramutat ca e un lucru bun pentru planeta si pentru oameni. Dar din pacate nu e cazul. O crestere constanta a productiei nu creaza mai multe slujbe sau un mediu inconjurator mai bun, nu combate foametea sau nesiguranta sociala si nici nu imbunatateste invatamântul sau sanatatea publica. Din contra, cele mai multe aspecte ale bunastarii par sa sufere din cauza expansiunii economice libere, lucru care a devenit o lege prin sine insusi.

But many people who doubt that a better society is possible are not smiling, laughing, and bullying. They are sincere and sad. Honest skeptics believe if we overcome poverty in one place, it will pop up elsewhere. If we improve conditions for one group, they will decline for another. If we change international relations to benefit the poor and weak, persistent capitalism will soon roll back our victory. Fighting for change appears to these people like pushing rocks up an infinite multi-sided hill. What we push up, tumbles back down. It’s an idiot’s pursuit.

Principala forta de opozitie a "limitelor" sta in crezul ca, cresterea economica e un fel de lege a naturii fata de care umanitatea trebuie sa se supuna. De când Adam Smith a inventat "Mâna Invizibila" (1776 - tatal teoretic al economiei de piata, capitaliste, cel care a statuat ca "lacomia este un lucru bun") aceasta putere (lege) a fost pricipiul de baza al celor care cred ca economia de piata sau comertul liber va duce in final la o ordine naturala a lucrurilor, unde totul se aseaza firesc la locul lui: comertul liber va produce venituri si locuri de munca, bunastare pentru toti, egalitate, pace si un viitor. In acest context problemele subliniate in "Limite" au aparut ca niste obstacole pentru comertul liber - si daca lucrurile nu sunt in regula cu lumea, atunci exista o consecinta logica a  acestor obstacole: prea multa interventie guvernamentala, prea multe beneficii sociale, prea multa protectie a mediului, prea multa legislatie a muncii, etc. Cu alte cuvinte, datii voie comertului liber sa-si faca treaba curativa si ordinea divina a mâinii invizibile va reface balanta in economia mondiala.

Probabil ca nu exista nici o mina invizibila asa cum nu exista nici o lege a ordonarii economice si desi notiunea de crestere economica poate fii definita, folosirea notiunii in politica este absurda. Atitudinea fiecaruia fata de limitele cresterii este o chestiune de cultura, liber arbitru, si posibil de ratiune. Nu exista nici o forta ascunsa care sa impinga umanitatea spre comert liber, exploatarea irationala a naturii, epuizarea resurselor, si in final spre un razboi al tuturor impotriva tuturor (Hobbes) pentru controlul ultimelor ramasite.

Poate ar trebuii sa citim inca o data mesajul original : "In ultima suta de ani viata pe pamânt a fost dominata de crestere. Cresterea populatiei, a productiei, a venitului, a capitalului, a gunoiului si a poluarii. Aceasta crestere se va oprii, e evident, intrebarea e prin ce mijloace? Voluntar, prin grija guvernelor si bunavointa oamenilor, sau printr-un proces natural ceea ce inseamna colaps, declin si in final dezastru?"

Discutam despre schimbarea fundamentala a felului nostru de viata. Dar asta nu se poate intâmpla fara o presiune politica masiva, si problema e ca nimeni nu se rascoala pentru austeritate. Oamenii ajung in strada pentru ca vor sa consume mai mult, nu mai putin. Daca ar fii pusa sa aleaga intre un set nou de tacâmuri si supravietuirea umanitatii, am o presimtire ca marea majoritate ar alege setul de tacâmuri. George Monbiot -The Bottom of the Barrel  Publicat in the "Guardian" December 2003

Cei care au scris Limitele au pus, poate pentru prima oara, problema testamentului mondial pe care-l lasam urmasilor. Astazi nu mai putem sa vorbim despre ce lasam cui.

Cei doi americani care au luat premiul Nobel in 2002 pentru economie sunt adversari ai teoriei Adam Smith, adica adversari ai teoriei pe care se bazeaza economia mondiala la ora actuala. http://www.nationalreview.com/comment/comment-cox101702.asp

http://www.manicore.com/anglais/documentation_a/club_rome_a.html

ENVIRONMENTAL AND NATURAL RESOURCE ECONOMICS by Tom Tietenberg; Harper Collins, 1992                

http://www.abc.net.au/science/slab/rome/default.htm

http://web.mit.edu/sdg/www/

http://sysdyn.clexchange.org/sdep/papers/D-4165-1.pdf

http://www.pbs.org/wgbh/aso/databank/entries/btforr.html

http://sysdyn.clexchange.org/people/jay-forrester.html

http://www.nuengr.unl.edu/cet/contacts/Spring03/Feature4.html

 

Adam Smith was the founder of economics, as we know it today. His thoughts have shaped modern ideas about the market economy and the role of the state in relation to it. Smith laid the intellectual framework that explained the free market (which still holds true today) and laissez-faire. Both are connected with the underlying theme of economic growth. Smith's analysis is not confined to showing the interrelation between the different elements of a continually maintained system. It also explains how the system can generate the continual accumulation of wealth. And since, according to Smith, this process is most successful when left to the play of natural forces, his analysis leads him to urge governments to let well alone. Laissez-faire government believes commerce and trade should be permitted to operate free of controls of any kind; there should be no tariffs or other barriers. The direct translation from the French language is “leave alone to do”, which is self-explanatory. He is most often recognized for the expression "the invisible hand," which he used to demonstrate how self-interest guides the most efficient use of resources in a nation's economy, with public welfare coming as a by-product